Vis
Să fim înțeleși de la început. Nu mă consider alergător. Asta pentru că alerg destul de rar și, în viziunea mea, a fi alergător implică să alergi constant. Mai mult sau mai puțin, însă în niciun caz o dată pe săptămână. Sunt însă un iubitor al muntelui. Un iubitor de Crai, pentru că în ultimii 3 ani pentru mine muntele a devenit sinonim cu Piatra Craiului. Aici timpul stă în loc ca nicăieri altundeva.
Septembrie a fost însă o lună cu chef de alergat. Așa că m-am înscris la Rasnov Medieval Run pentru că nu am descoperit niciodată potecile din jurul Râșnovului. Iar marea mea motivație ca să ies să alerg este să descopăr natura. Apoi a venit Ciucaș X3. Nu mai fusesem la Ciucaș cred de peste 6–7 ani. Iar în timp ce urcarea devenea mai susținută, gândurile îmi zburau alandala. Așa cum Jerry visează o bucată de cașcaval, prin minte ce să-mi treacă altceva dacă nu pantofi de alergare? 😊
M-am gândit atunci cum ar fi ca atunci când alerg să văd în jurul meu oameni cu pantofi achiziționați de la Running Outlet. Ar fi ca un vis împlinit.
INSPIRAȚIE
DEZVOLTARE
ANGAJAMENT
CE SPUN CLIENTII DESPRE NOI
EXCELENT
Pe baza a 195 de recenzii
Publicat pe Google![]()
Ioana MihneaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Sunt foarte multumita de produsul achizitionat. Mai mult decat atat, multumesc pentru sfaturile in alegere. Recomand tuturor!Publicat pe Google![]()
EMA ANTONIA BULARCATrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Totul impecabil: de la încălțăminte de munte, pantaloni și fleece-uri, până la bluze termice și geci pentru toate sezoanele. Sfaturile lui Alex sunt întotdeauna bine-venite!Publicat pe Google![]()
sorin paltaneaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Super produse, super prețuri!Publicat pe Google![]()
Mihai BotanTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Cele mai bune oferte ptr Running, aici am gasit. Recomand Modelele de la Brooks, Hoka , Salomon si Mammut.Publicat pe Google![]()
Sergiu SoucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Alex este un profesionist și m-a ajutat foarte mult in alegerea echipamentului potrivit.Publicat pe Google![]()
Lihaciu Andrei-DavidTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Best shoes in town, best prices in the county!Publicat pe Google![]()
Mihaela TaleTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
De câte ori am trecut pragul Running Outlet am avut o experiență foarte plăcută și cred că merită menționat faptul că Lucian este un om care chiar cunoaște piața. Are foarte multe cunoștințe despre produsele și brandurile pe care le comercializează și, mai important, știe să asculte clientul și să înțeleagă ce i se potrivește. Îți oferă comparații, alternative și variante în funcție de nevoi, fără să simți că încearcă doar să îți vândă ceva. Este bine cunoscut în domeniu, are prețuri bune și competitive, iar experiența lui se vede în felul în care face recomandările. În plus, Lucian este foarte carismatic și știe să creeze o atmosferă plăcută. Vizita la el în butic nu este doar despre cumpărături, ci pur și simplu devine o experiență frumoasă. Recomand cu drag pentru produse bune, prețuri corecte și, mai ales, pentru experiența și omul din spatele magazinului.🌟🧡🏃🏽🛍️Publicat pe Google![]()
haas andraTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Luci mi-a salvat picioarele ,stie ce mi se potriveste , are cele mai bune oferte care vin impreuna cu sfaturi ,exemple si explicatii pe care nu le gasesti pe internet!
Avantajele Running Outlet
Alegerea echipamentului corect face diferența între o alergare obișnuită și o experiență de neuitat.
La Running Outlet punem accent pe consiliere specializată, produse testate și recomandate de sportivi cu experiență. Oferim ghiduri de alegere, resurse educative și materiale video care să te ajute să iei cea mai bună decizie pentru antrenamentele și competițiile tale.
De la încălțăminte și îmbrăcăminte tehnică până la accesorii pentru trekking, ski sau trail running, fiecare produs este selectat cu grijă pentru a-ți oferi confort, siguranță și performanță.